30 iul. Jurnal de strada
Strada are cea mai multa franchete, are un mod inedit de a demasca orice masca, de a inlatura orice costumatie, de a dezvalui orice mister si a traduce orice incercare teatrala. Strada te poate arunca in cele mai intunecate catacombe ale sufletului la fel cum te poate inalta si duce pe culmi de vis. Strada te descopera, e locul unde nu te poti minti, nu te poti ascunde sub valuri frumos colorate. In strada esti tu, unic, pentru ca strada e nemiloasa, tangibila si reala.
Undeva, pe strada, am simtit pentru prima data cum timpul si-a pierdut autoritatea si m-am trezit aruncata in bucuria simpla a clipei. Strada parca crease un ritual de intampinare: pe colt, o casa acoperita pe deplin de o rochie verde, de iedera, dansa pe aripile vantului, putin mai incolo se auzea o romanta veche “Ti-s ochii ca o seara cu ploaie si cu luna. O vesteda lumina razbate pe sub pleoape”, acompaniata din departare de clopotele unei biserici iar soarele incerca sa-si ia ramas bun acelei zile printre cele doua laturi ale strazii.
Intotdeauna am simtit nerabdarea calatoriei, curiozitatea de a observa ce se intampla de cealalta parte a unei simple imagini, ce e dincolo de un gest comun cum ar fi o strangere de mana si ce se poate ascunde in spatele unei priviri banale aruncate la un colt de strada. In Bucuresti, mai mult decat oriunde in alta parte, impactul strazii e unul covarsitor. E o adevarata nebunie sa iti lasi imaginatia sa impleteasca scenarii, cu riscul ca realitatea sa te contrazica sau sa iti depaseasca asteptarile si sa-ti dea dreptate.
Starile si imaginile puternic contrastante de aici raman a avea cel mai mare impact asupra mea, de cand m-am mutat in capitala. De la neplacuta priveliste a injuriilor, claxoanelor si, in general, a zgomotului infernal din trafic, la batranelul care s-a dat jos din masina sa ajute un tanar cu baston alb sa treaca strada, de la discutiile zgomotoase ale unor cuplurilor pe strada, la domnul acela de la metrou, care a aplanat, simplu, fara niciun conflict, o cearta puternica, care s-ar fi putut termina urat. Pe scurt, un barbat se certa cu o femeie pe care o tinea strans de mana si careia nu vroia sub nicio forma sa-i dea drumul. Domnul in cauza s-a apropiat de cei doi si l-a rugat pe barbat sa-i dea un foc, moment in care barbatul a fost nevoit sa-i dea drumul fetei. Domnule, nu te cunosc, dar ai tot respectul meu! Asta inseamna lectie de strada. Calatoria pe strada te lasa, de multe ori fara cuvinte, pentru ca, mai apoi, sa te transforme in povestitor.
Pentru mine strada e coplesitoare, e tumultuoasa, e o lectie inedita, e suma istoriilor noastre, e o poveste fara sfarsit.
No Comments