Istoria Bucurestiului prin ochiul calatorului

Mereu mi-a placut sa calatoresc, sa ma urc in masina sau in orice alt mijloc de transport si sa ma indrept catre un loc nou, nemaivazut, sa il descopar, sa gasesc cazare  si sa cunosc oameni noi, sa imi creez amintiri, sa invat traditiile locului si sa traiesc experienta la maxim. Nu stiu cum sunteti voi, dar mie, simplul miros al lenjeriilor curate din camerele inchiriate in regim hotelier imi da acea stare de relaxare , de bucurie specifica inceputurilor.
Am ajuns in Bucuresti pentru prima data la un interviu, intalnire care s-a decalat, asa ca am avut timp sa o iau la pas prin oras. Asa am ajuns la Manastirea Radu Voda, acolo unde am aflat si de unde vine Bucuresti – numele e al unui vechi schit construit de un cioban pe nume Bucur. Nu ma intrebati de ce, dar mereu am crezut ca Bucuresti e despre bucurie, despre o stare de fericire care te cuprinde atunci cand esti aici.  Am pornit pe malul Dambovitei, cu scopul de a ajunge in renumitul centru vechi al orasului.

Am pasit pe stradutele intortocheate ale Centrului Istoric si , intrucat era vara si cautam o oaza de racoare, am nimerit, fara sa vreau, in pasajul Macca-Villacrosse. Intrarea dinspre strada Eugeniu Carada e un adevarat portal, din toate punctele de vedere: monumental, architectural, coloritic. Pur si simplu te simti teleportat in alte timpuri, intr-o atmosfera feerica, in care fiecare element din jur se impleteste pentru a crea senzatia unor vremuri de demult: pasajul care uneste Strada Lipscani de Calea Victoriei e lucrat in forma de potcoava alungita, rotonda de dupa intrare are un acoperis cu vitraliu de sticla, o sticla galbuie care ii da un aer de intimidate si confort. Nu am putut rezista tentatiei de a mai ramane ceva timp aici, asa ca m-am asezat la masa unei cafenele si am comandat ceva, lucru pe care vi-l recomand si voua – aveti de unde alege!
Am iesit pe Calea Victoriei, care a fost primul drum din Bucuresti, numit atunci Drumul de lemn, zona fiind pavata cu trunchiuri de copaci. In fata mea, o cladire impunatoare, simbol al arhitecturii si un reper al Bucurestiului: Palatul CEC. Pe langa stilul bine definit si designul eclectic al cladirii, palatul pare ca vrea sa  defineasca perfect varietatea stilistica a arhitecturii secolului 19. Domul principal este realizat din sticla si metal si este cea din urma incununare ce sfarseste impresionanta cladire. Impunatoare prin proportii si eleganta, cladirea are o intrare monumentala, definita de un fronton in semicerc, sprijinit de acele coloane de stil compozit. Cele 4 volume de colt, decorate cu frontoane si steme, sunt acoperite de cupole in stil renascentist, in partea superioara a fost realizat un grup statuar alcatuit din doua zeitati ale mitologiei grecesti, statui din piatra naturala, ce stau asezate stanga – dreapta unui ceas. Peste cativa ani am avut placerea de a vedea si interiorul, cu formele geometrice clare folosite pentru amenajarea cu mozaic din piatra naturala – si forma perfecta de cerc cu care s-a definit masiva cupola central, cu coloanele in stil compozit ca element de constructie, scarile din marmura alba cu venaturi gri, candelabre masive si picturi murale – in mare parte palatul este realizat din materiale autohtone – piatra masiva si marmura de Dobrogea.

Ziua era pe sfarsite – mi-am cautat cazare intr-un apartament cu chirie aproape de zona de centru si m-am retras : maine era sa fie o noua zi!
Au trecut mai bine de 20 de ani de cand sunt in Bucuresti, iar orasul e in continua schimbare. In plus, e acel ceva care pluteste in aer cand vezi pentru prima data un loc si nimic nu se compara cu asta si niciodata nu va mai fi la fel.

Va asteptam in Bucuresti. De cazare in regim hotelier ne ocupam noi la Acme Accommodation.