08 iul. Despre mandria de a fi roman
“ Mama, pot sa le spun acolo (Viena), ca sunt roman? intreaba deodata Jurjac (George Enescu)
Sigur, de ce sa nu le spui?
Ma gandeam …sa nu creada … ca ma laud!”
Mereu m-a urmarit adancimea sentimentelor din spatele acestui dialog, cu o incarcatura aparte, o stare intangibila la care pot doar sa visez, o admiratie profunda pentru epoca aceea, cuvinte care ma pun pe ganduri si ma poarta in Bucurestiul interbelic, un oras muzical, incantator si politicos.
Despre Bucurestiul acelor vremuri imi povesteau bunicii si fata lor se lumina pe masura ce se intorceau in acele timpuri pe firul povestii: pur si simplu radiau. “Pe vremea aia, oamenii aveau timp sa se bucure.” Acum, mai mult ca niciodata, fraza aceasta simpla, capata sens, ganditi-va: sa ai timp si bucurie in acelasi context – o comoara pentru multi in zilele noastre.
Da, pe vremea aceia aveau timp sa fie oameni: se vorbea politicos – “Iti scoteai, maica, palaria, cand te intalneai cu cineva pe strada, ca de nu, mare rusine era!” – viata decurgea firesc, se vorbea doar cu dumneavoastra sau chiar domnia voastra, iar intre prieteni, sau in familie, cu dumneata. Glumele vulgare nu erau premise in fata domnisoarelor si gesturile necuviincioase erau pedepsite de strada. Trecuse razboiul si orasul capata forme noi, zgomotele copitelor si strigatele birjarilor erau inlocuite de claxoanele automobilelor, viata in sine avea un ritm nou si incepea sa semene cu capitalele europene. Bulevarde cu reclame orbitoare, batai cu flori la sosea, curse de cai la Baneasa. Orasul nu degeaba si-a primit denumirea de Micul Paris, aici se produceau trenuri aerodinamice la uzinele Malaxa, dar si automobilele Ford, se acordau burse Rockefeller si Humboldt, se manca ciocolata Suchard.
Mi-ar fi placut sa aud vanzatorii de ziare strigand in gura mare titlurile editiilor sau cantecele ce parca invie in palnia patefoanelor la colt de strada.
Lumea buna mergea la teatru sau la Ateneu sau la Capsa, pe Calea Victoriei, unul din cele mai selecte localuri din Bucuresti, celebru in intreaga Europa, care gazduia receptii fastuoase. Muzica vremii, pasii de dans, fastul rochiilor de seara, eleganta gestului simplu, dar atat de fascinant , al barbatului de a cobori din masina si a deschide portiera doamnelor, toate acestea poarta pecetea vietii cu parfumul acelei epoci, o poveste ce mi-as fi dorit-o fara sfarsit.
Era o lume in care fiecare isi stia locul, intr-un Bucuresti in continua crestere, orasul fiind infrumusetat, extins, refacut si modernizat. Un oras la limita intre doua lumi, capitala contrastelor eterne, un oras ce emana cu farmec o armonie continua intre pitorescul balcanic si occident.
Mi-ar fi placut sa traiesc acele vremuri, dar, mai presus de asta, mi-as dori sa intelegem intr-un tarziu ce ar fi trebuit sa stim mai curand iar Bucurestiul din zilele noastre sa ne faca sa simtim ca ne laudam.
Cu mare drag va asteptam in Bucuresti, de cazare regim hotelier ne ocupam noi, la Acme Accommodation!
No Comments